Dacă te gândești să rămâi în zonă în acest weekend dar nu dorești să-ți duci copiii la restaurant – este bine știut faptul că cei mici nu prea au stare să stea într-un loc timp îndelungat – parcul de distracții din Onești este cea mai la îndemână soluție.
Imaginați-vă doar reacția unui copil pe care îl duci într-un parc de distracții, cum ar fi cel de la Onești! Nici nu știe ce să aleagă prima dată. Dacă ar fi posibil, ar fi în același timp și la mașinile de bușit, și în carusel, și în roata panoramică ori în umbreluțe.
În cele aproape două săptămâni care au trecut de la Paște, distracția a fost la ea acasă în parcul de distracții din Onești. Umbreluțele și caruselul s-au învârtit amețitor în chicotele prichindeilor, iar sute de copii și de adulți s-au bucurat de peisajul fantastic ce li s-a deschis în fața ochilor de la cei 30 de metri înălțime ai roții panoramic amplasate în fața Casei de Cultură.
Cei care au amânat vizita în parcul de distracții din Onești mai au la dispoziție doar două zile pentru a se bucura de câteva ore de divertisment, sâmbăta aceasta și duminică, 16 mai, în intervalul orar 10.00-21.30.
Pentru locuitorii comunităților mici, amenajarea unui parc de distracții chiar și pentru o perioadă limitată de timp, reprezintă un eveniment major, dat fiind că în restul anului nu se întâmplă să fie multe momente care să-i coaguleze.
Într-un parc de distracții, mai mic ori mai mare, inhibițiile dispar întotdeauna, iar entuziasmul devine contagios. Numai și pentru asta merită vizitat un astfel de loc! (P)











