Acasă Actualitate Familia unuia dintre muncitorii uciși la ONEȘTI cere despăgubiri de 2 milioane...

Familia unuia dintre muncitorii uciși la ONEȘTI cere despăgubiri de 2 milioane de euro

 

Familia unuia dintre muncitorii sechestrați și uciși de Gheorghe Moroşan, în apartamentul groazei din Onești, cere în instanță plata unor daune de 2.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, de la criminal, dar și de la polițiștii implicați în operațiune, respectiv de la conducerea Poliției Române și a Ministerului de Interne, scrie observatornews.ro.

Potrivit avocatului familiei, 1.000.000 euro ar trebui să primească fratele muncitorului ucis, 500.000 euro cumnata acestuia și câte 250.000 de euro pentru cei doi nepoți ai victimei. Despăgubirile sunt solicitate în dosarul penal de neglijență și abuz în serviciu cu privire la intervenția Poliției, care a întârziat descinderea în forță în apartamentul în care doi muncitori au fost sechestrați și apoi uciși de Gheorghe Moroşan.

„S-au făcut primele cereri în dosarul « Oneşti » de constituire că parte civilă. Fratele uneia dintre victimele omorâte în apartamentul din Oneşti de către Moroşan, solicită de la poliţiştii implicaţi în operaţiunea de «salvare», dar şi de la conducerea Poliţiei şi Minister, alături de Moroşan, plata unor daune de 2.000.000 de euro cu titlu de despăgubiri morale. Defalcarea sumelor este următoarea: 1.000.000 de euro – Paul (fratele decedatului), 500.000 de euro – soţia lui Paul (cumnata), câte 250.000 de euro pentru fiecare copil (implicit nepot de frate)”, anunţă avocatul Adrian Cuculis.

Doi muncitori care renovau un apartament în Oneşti au fost omorâţi de Gheorghe Moroşan, fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Poliţia a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ţinut cei doi muncitori ostatici, după ce negocierile dintre agresor şi forţele de ordine au eşuat.

Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei murind pe loc şi altul la spitalul din Oneşti.

Poliţiştii au intervenit în forţă şi au tras mai multe focuri de armă, iar agresorul a ajuns şi el la spital cu multiple plăgi împuşcate în mâini, picioare, abdomen. La începutul lunii martie, Tribunalul Bacău a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. (foto: arhivă)