Nelu Ploieșteanu, unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică lăutărească, a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 70 de ani. Moartea lui Nelu Ploieșteanu a îndoliat o lume întreagă, de la artiști la oameni simpli, care chiar dacă nu au avut ocazia să-l cunoască personal, i-au îndrăgit cântecele, regretând trecerea în neființă a maestrului.
Ultimul lăutar al țării s-a stins din viață în urma unor complicații suferite după ce a fost diagnosticat cu virusul COVID-19, iar mulți oameni plâng, astăzi, moartea lui Nelu Ploieșteanu.
Printre aceștia se numără și Loredana Groza. Cântăreața originară din Onești a transmis un mesaj emoționant despre cel alături de care a făcut show, cu ocazia concertului Agurida.
„Nea’ Nelu, ai plecat discret la fel cum ai trăit.. Cu eleganță, blândețe și modestie, ai bucurat atâția oameni cu vocea ta caldă și acordeonul tău magic din care ieșeau atâtea cântece vindecătoare de suflete.
Am fost binecuvantată să te întâlnesc și să cânt pentru prima oară pe scenă alături de tine și de Cornelia Catanga acum 21 de ani, cu ocazia concertului Agurida, regizat de regretatul Ducu Darie.
Ești ultimul mare lăutar și, odată cu tine, o lume dispare.
Catanga te așteaptă sus, la stele, să faceți o cântare cum numai voi știți.
Adio, Nea’ Nelu. RIP”, este mesajul transmis de Loredana.
Din păcate, încă un nume mare al muzicii de petrecere a murit, vineri noaptea. Îndrăgita cântăreață de muzică populară și lăutărească Gabi Luncă a decedat, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul din Ilfov, răpusă de COVID-19.











