Acasă Actualitate MĂRTURIA unui medic care se afla în spitalul din Bacău când protestatarii...

MĂRTURIA unui medic care se afla în spitalul din Bacău când protestatarii strigau: “Asasinii!”

 

Dr. pneumolog Ioana Dinu, de gardă în seara de luni, când mai mulți protestatari din Bacău s-au oprit și au scandat Asasiniiși Hoții” către cadrele medicale ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, spune că nu a crezut că va ajunge să vadă așa ceva. „Este o mare nedreptate și frizează ridicolul.”, a spus medicul, pentru Libertatea.ro.

Zeci de persoane au participat și la marșul din Bacău, în timpul protestelor față de măsurile de restricție care au avut loc în toată țară, în seara de luni.

Conform înregistrărilor apărute pe rețelele sociale și a presei locale, aceștia au strigat „asasinii” și „hoții” către doctorii din spital. Pe una dintre înregistrări se aude cum un bărbat scandează „intri pe picioare și pleci în sicriu”, în ovațiile celorlalți protestatari. Forțele de ordine nu i-au împiedicat pe aceștia să intre în curtea spitalului și nici nu au intervenit să-i evacueze, dar protestul a rămas unul fără violențe. După 5 minute protestatarii și-au reluat marșul pe străzile orașului.

Dr. Ioana Dinu se afla în pavilionul de medicină internă, coborâse spre Unitatea de Primire a Urgențelor și a văzut în curtea interioară mulțimea adunată la porțile spitalului.

„Știam că e un protest anti-restricții, anti-mască și când am văzut că se îndreaptă în curtea spitalului am avut un sentiment de frică și m-am gândit: oare ce urmează să facă, să forțeze ușile, să intre înăuntru? Că știți că omul e imprevizibil în situațiile acestea. Dar pe urmă am văzut că sunt pașnici”, a spus aceasta, pentru sursa citată.

Medicul crede că gestul protestatarilor este unul nedrept, greu de catalogat și vine în condițiile în care medicii sunt disperați și aproape resemnați în fața tot mai multor cazuri grave care ajung la spital.  „Frizează ridicolul – este cuvântul cel mai potrivit pe care pot să-l folosesc. Manifestanții erau în fața pavilionului unde sunt internați pacienții cu COVID-19 în condițiile în care chiar ieri au fost foarte, foarte multe internări. Salvările veneau una după alta, duceau pacienții acolo… E de neconceput, de nevăzut, nu știu dacă pot să descriu”, a declarat dr. Ioana Dinu.

Aceasta a spus că medicii sunt copleșiți de cazurile pe care le au de tratat, care sunt din ce în ce mai severe. Conform acesteia, la ATI, la Bacău, se observă același trend ca în țară – ajung cazuri critice de persoane între 40-50 de ani, adulți tineri, mulți fără alte probleme medicale.  În acel moment, dr. Ioana Dinu spune că nu a mai avut puterea nici să fie nervoasă.

„Am fost resemnată, sunt situații pe care nu puteam să le fi conceput vreodată, nu credeam că trăiesc să ajung să văd așa ceva, dar uite că văd. M-am gândit la un singur lucru: oare dintre cei care scandau acolo nu au pe cineva internat înăuntru sau nu se gândesc că e posibil ca ei să ajungă acolo? Cam ce fel de om să fii să strigi asta unor alți oameni care își fac treaba, meseria, încearcă să salveze vieți?” (foto: libertatea.ro)

Articolul integral AICI