Acasă Actualitate Cazul ONEȘTI. Agresorul avea un dosar pentru violență deschis în 2021, după...

Cazul ONEȘTI. Agresorul avea un dosar pentru violență deschis în 2021, după o ieșire nervoasă, la Bogdănești

 

Gheorghe Moroșan, bărbatul de 68 de ani care ucis cu un cuțit doi oameni nevinovați în prima zi a lunii martie, după ce i-a sechestrat ore bune în fostul său apartament din Onești, avea patru dosare pentru violență, ultimul dintre ele, deschis chiar în 2021, se precizează în raportul final al anchetei făcute de conducerea Poliției în acest caz.

Potrivit unor surse UNU pe Trotuș, dosarul din 2021 la care se face referire a fost deschis două o ieșire nervoasă pe care Gheorghe Moroșan ar fi avut-o la adresa unor vecini din Bogdănești, în chiar prima zi a anului.

Deranjat de muzica tare care se auzea de la vecini, care petreceau de Sfântul Vasile, Moroșan s-a deplasat la locuința acestora ca să le atragă atenția s-o lase mai ușor cu gălăgia. De nervi, a izbit cu palma într-un geam, care s-a făcut țăndări și a proferat amenințări verbale la adresa petrecăreților.

Acest dosar a fost însă închis rapid, pentru că victimele și-au retras plângerea.

Raportul final al anchetei recomandă cercetarea disciplinară a 14 polițiști.

Pe 1 martie 2021, un bărbat de 68 ani a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti, după care a anunţat la 112 că îi va omorî. La faţa locului au venit forţele de ordine şi un negociator care a încercat, mai multe ore, să îl determine pe bărbat să nu recurgă la faptă.

Bărbatul i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, moment în care forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor. Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital.

Agresorul a fost internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului şi acum se afla în proprietatea Chimcomplex, în urma unei executări silite. Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor calificat în cazul lui Gheorghe Moroșan.