În judetul Bacău, pe lângă centrele de vaccinare cunoscute, se vor deschide alte 4 cabinete de vaccinare unde imunizarea se va efectua cu vaccinul produs de compania Moderna astfel:
- Oraș Tg. Ocna: Centrul Balnear „Parc Măgura”
- Municipiul Bacău: Sala de Sport Școala Ion Luca
- Comuna Sascut: Clădire S.C. SEPRAG S.R.L. – SALON LUX
- Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși.
Procesul de vaccinare va începe cu data de 15 martie 2021, iar capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane/zi.
Programarea se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei Naționale de Vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa II, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidențe cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani, persoane încadrate într-un grad de handicap, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea.
Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/curant cât și prin call center la telefon 021/4144425.
De menționat că, la nivelul județului Bacău, la ora actuală, funcționează 8 centre de vaccinare împotriva COVID-19 destinate atât vaccinării persoanelor din etapa I cât și a celor din etapa II:
- Spitalul Județean de Urgență Bacău,
- Baza Aeriană Bacău,
- Complexul de Servicii Sociale din Moinești,
- Muzeul de Istorie Onești,
- Centrul de Afaceri și Expoziții – mun. Bacău (2 centre),
- Centrul de Vaccinare nr. 5 – Comănești
- Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși.











