Cum se întâmplă peste tot în țară, nici la Onești operațiunea de toaletare a copacilor nu trece neobservată de către cetățeni. De cele mai multe ori, părerile sunt împărțite în cazul unor astfel de intervenții și se întâmplă să se ajungă chiar la conflicte.
Modul în care angajații SC Domeniul Public și Privat SA (DPP) Onești au toaletat mai mulți copaci de pe strada Tineretului, zilele acestea, a stârnit revolta unei doamne ce locuiește în zona respectivă. Aceasta consideră că angajații DPP au exagerat cu tăiatul, mulți copaci rămânând doar cu trunchiul în urma toaletării.
“Mesaj transmis Primăriei Onești. Asistăm cu mare, mare tristețe la continuarea planului de ,,înfrumusețare urbanistică” ?? prin tăierile masive de copaci, fără ca pe noi să ne întrebe cineva dacă suntem de acord. În ultimii 20 de ani, orașul Onești, un oraș regal al florilor, a pierdut toată frumusețea lui, devenind un oraș cenușiu și trist. Ne-ați furat ultima fărâmă de bucurie din acest oraș, copacii și teii. Vom pleca cât mai curând cu toții de aici, să vă bucurați dumneavoastră de betoane și de pavaje. Nu am cuvinte să îmi exprim tristețea, că sunt orașe mai puțin importante și frumoase ca Oneștiul pline de magnolii, jardiniere cu flori…iar la noi tot ce aveam specific față de alte orașe, incintele verzi, sunt distruse cu înverșunare. Urez edililor noștri să se bucure de poluare și de aerul condiționat, căci copacii i-ați tăiat și toaletat. Alții, când plantați? Iar straturile pentru flori, când le refaceți? Peste alți 20 de ani? Semnez, prof. Pamfile Gabriela”, a menționat aceasta, într-un mesaj postat pe Facebook.
Potrivit militanților din cadrul organizației ecologiste Greenpeace, “procedura de toaletare a copacilor este similară în orice localitate din România, fiindcă se bazează pe legi naționale și regulamente valabile internațional. Toaletările pot fi realizate doar în baza avizelor de specialitate emise de către autoritatea publică prin Direcția Protecția Mediului, iar avizele trebuie să conțină specificații clare referitoare la lucrările de tăiere ce pot fi aplicate arborilor vizați și se aplică atât pentru domeniul public, cât și pentru proprietățile private.”
Nu este prima dată când copacii din Onești sunt toaletați în acest fel – fiind lăsat doar trunchiul – stârnind revolta oamenilor. În urmă cu mai mulți ani, plopii de pe strada Cașinului (din vecinătatea pieței agroalimentare) au avut parte de același tratament, dar deja coroana acestora s-a refăcut, cum dădeau asigurări specialiștii, la vremea respectivă. (foto mare: facebook.com/Irode Pamfile Gabriela; foto mic: desteptarea.ro)













