Acasă Actualitate Spitalul Județean Bacău și Spitalul ONEȘTI, suport COVID, NU MAI AU PATURI...

Spitalul Județean Bacău și Spitalul ONEȘTI, suport COVID, NU MAI AU PATURI LIBERE la Terapie Intensivă

 

În acest moment spitalele din județ se confruntă cu o situație critică pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Atât în Spitalul Județean Bacău cât și în Spitalul Onești, suport COVID, nu mai sunt paturi libere la ATI, informează zdbc.ro.

„La acest moment, avem toate cel opt paturi ocupate. Iar pe secție, avem peste 100 de paturi ocupate”, a declarat managerul Spitalului din Onești, Gelu Nicolcea.

„Avem secțiile pline de pacienți, iar la ATI suntem mereu la limită, se eliberează doar câte un pat pe zi, care este ocupat imediat. Situația este dificilă și cumva ne-ar fi mai ușor dacă în aplicația în care raportăm zilnic numărul de paturi libere am putea vedea în timp real locurile și în alte unități. Asta ne-ar ajuta să luăm decizii mai repede”, a spus managerul SJU Bacău, Adrian Popa.

DSP Bacău a raportat vineri, 6 noiembrie, 221 de cazuri noi de COVID-19 la nivelul județului, 291 de pacienți fiind internați.

De la izbucnirea pandemiei, în județul Bacău au fost confirmate cu COVID-19 un număr de 9.178 de persoane, 6.426 fiind declarate vindecate. Totodată, au fost atribuite COVID-19 un număr de 304 decese. (foto: arhivă)