Directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bacău, Andrei Seto, a fost condamnat la șase ani și două luni de închisoare, alături de alți doi inculpați pentru fapte de corupție, se arată pe website-ul portal.just.ro.
Andrei Seto a fost condamnat în baza unui dosar instrumentat de DNA Bacău, fiind acuzat de următoarele fapte de corupție:
– instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din europene,
– îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat față de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit,
Șefului investițiilor rurale din Bacău i s-au contopit pedepsele aplicate, prima fiind cea mai grea pedeapsă, de 5 ani de închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, 1 an și două luni de închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 6 (șase) ani și 2 (două) luni închisoare.
În același dosar au mai fost condamnați Vasile Sorin Berdașu și Angela-Nicoleta Roca.
Decizia Tribunalului Bacău nu este definitivă. (foto: zdbc.ro)











