Spitalele din județul Bacău sunt suprasolicitate de avalanșa de cazuri de COVID-19. Deja, nu mai sunt locuri la ATI, iar pacienții care au nevoie de terapie intensivă sunt transportați în alte județe, relatează zdbc.ro.
Spitalul Județean de Urgență Bacău nu mai are niciun pat disponibil la terapie intensivă, la fel și spitalul din Onești, unde toate cele 8 paturi ATI sunt ocupate, pacienții rămânând 3, 4 sau chiar 10 zile pe această secție.
Doi pacienţi infectaţi cu COVID-19 internaţi pe secţii de anestezie – terapie intensivă (ATI) ale unor spitale din Bucureşti şi Bacău au fost transferaţi în ultimele două zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, ca urmare a suprasolicitării secţiilor respective, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Monica Adăscăliţei.
În atare condiții, duminică un pacient a fost direcționat către un spital din Botoșani. „În aproape toată ţara ATI-urile sunt depăşite. Noi suntem una din secţiile care încă ne permitem să mai primim pacienţi. Ne aşteptăm să mai aducem şi alte cazuri, pentru că noi suntem în zonă verde şi cei mai mulţi sunt în zonă roşie”, a declarat Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani. (foto: imagine ilustrativă)











