O tânără din Onești care tocmai ce ieșise de la cumpărături din supermarketul Kaufland de pe strada Victor Babeș din localitate a rămas, în această dimineață, fără geanta în care, pe lângă diferite alte bunuri personale, avea portofelul cu actele de identitate și cel puțin 1.000 de lei.
Clienții supermarketurilor ar trebui să fie mai atenți cu bunurile personale chiar și atunci când își duc cumpărăturile la mașină, în condițiile în care parcările sunt pline de cerșetori și persoane dubioase. A simțit-o pe pielea ei o tânără din Onești, care într-o clipă de neatenție s-a trezit fără geanta în care avea portofelul cu bani și documentele de identitate.
Femeia ieșise de la cumpărături iar în drum spre mașina personală nici că a scăpat de un cerșetor de etnie romă, un băiat la vreo 13 ani, care s-a ținut obsedant pe urmele ei, doar-doar o înduplecă să-i scape un bănuț. În fața insistențelor copilului, tânăra a zis să facă o pomană, iar după ce a golit căruciorul de cumpărături i l-a lăsat cerșetorului, care urma să-l ducă la locul lui și să-și însușească moneda de 50 de bani de deblocare. Nu și-a dat seama decât prea târziu că în cărucior încă mai avea geanta cu portofelul cu bani și acte, dar nu a mai apucat să facă nimic, decât să-l surprindă pe cerșetor cum fugea de mama focului, însoțit de o femeie tot de etnie romă, cu prada pe care o ținea strâns în mână.
Femeia a sunat la 112, iar un echipaj de poliție a ajuns de urgență la fața locului. S-au făcut verificări, femeia le-a indicat oamenilor legii semnalmentele puștiului și rămâne de văzut dacă va reuși să-și mai recupereze bunurile ce i-au fost furate.
Parcările tuturor supermarketurilor din oraș sunt pline de cerșetori de dimineață până seară, și nu s-a găsit încă o soluție pentru a fi îndepărtați. De vină sunt și oamenii, care încurajează cerșitul.
Cerșetorii nu sunt însă doar în parcările supermarketurilor. Pe raza Municipiului Onești se observă frecvent persoane care practică cerşetoria, atât minori cât şi majori, mai ales în zone centrale sau des circulate. Prezenţa acestora afectează imaginea oraşului și creează deseori un sentiment de disconfort în rândul cetăţenilor.












