Acasă Actualitate BĂCĂUAN arestat în Irlanda. Tânărul îi terorizase pe insulari după numeroase SPARGERI...

BĂCĂUAN arestat în Irlanda. Tânărul îi terorizase pe insulari după numeroase SPARGERI DE BANCOMATE

După o anchetă care a durat mai bine de doi ani, polițiștii din Irlanda au reușit să pună mâna pe regele spărgătorilor de bancomate. Acesta este un băcăuan și se numește Elvis Chiriac, fiind acuzat că a condus o rețea de spărgători de bancomate care a acționat în toată Europa. Elvis Chiriac a fost ridicat, vineri seara, de anchetatori de la Biroul Național pentru Criminalitate Economică din Irlanda, în cadrul operațiunii, care a purtat numele ”Pennant”, scrie evz.ro.

În vârstă de 34 de ani, băcăuanul a fost o țintă importantă pentru detectivii din cadrul Biroul Național pentru Criminalitate Economică, după ce a fost asociat cu spargerea a 18 bancomate, prejudiciul fiind de zecii de mii de euro.

Elvis Chiriac a fost acuzat că a montat anumite dispozitive mecanice, care blocau banii în bancomat, după care membrii rețelei mergeau și îi scoteau cu ușurință. Polițiștii din Irlanda, citați de jurnaliștii de la ”The Irish Sun”, susțin că în perioada 8-10 ianuarie 2020, banda condusă de Chiriac a dat lovitură după lovitură. ”Infractorii manipulează bancomatele, astfel încât clienții să nu primească numerar atunci când își folosesc cardul. Banii sunt prinși în bancomat până când infractorii se întorc și îi scot, după care dispar fără urmă”, susțin polițiștii.

Anchetatorii din Dublin mai spun că banda lui Chiriac s-a mutat din Marea Britanie, în Irlanda, după ce în Regatul Unit au făcut prăpăd, obținând nu mai puțin de trei milioane de euro, în urma unor infracțiuni similare, care au avut loc în ultimii doi ani.

Elvis Chiriac este o piesă mare scena infracționalității europene, susțin polițiștii din Irlanda de Nord. Infractorul este din Bacău și face partea din gruparea „Austrian”, poreclă dată de polițiștii români, după ce mai bine de zece ani au acționat în Germania și Austria. Elvis este ajutat doar de membrii familiei sale, cu ajutorul cărora a dat lovituri peste lovituri.

De exemplu, în 2014, procurorii de la DIICOT Bacău susțineau că Elvis, pe atunci doar locotenentul șefului grupării, care era Viorel Chiriac au reușit să fure atât de mulți bani, încă și-au cumpărat 44 de imobile.

Articolul integral AICI