Preotul din Letea Veche care a fost filmat (VIDEO AICI) în centrul Bacăului în timp ce își agresează soția, aceasta având în brațe un copil de nici patru ani, nu va mai avea voie să slujească în următoarele 30 de zile, notează observatornews.ro.
“În toată această perioadă părintele va face canon de pocăință și va trebui să vină la Centrul eparhial însoțit de doamna preoteasă și de duhovnicul lor”, a explicat Alexandru Zamfir, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
În timp ce poliția a deschis dosar penal, iar Protecția Copilului se mai gândește dacă e cazul de anchetă – “Nu ştiu ce să zic, trebuie să se analizeze de către conducere. Probabil se face o echipă cu un psiholog, asistent social, să se analizeze imaginile”, a spus purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău, Marian Vătămănescu – enoriașii din Letea Veche au făcut scut în jurul preotului lor.
“E fiul meu şi îmi dau seama că a făcut o greşeală. Un moment necugetat la care nici eu nu m-am aşteptat. O să auziţi multe comentarii, sunt oamenii răi care aruncă cu pietre în slujitorii bisericilor, numai un motiv cât de mic să găsească şi atunci face înconjurul lumii”, a spus părintele Ioan Palur, tatăl preotului acuzat de agresiune, alături de care slujește la Letea Veche, într-o cuvântare ținută după slujbă.
Preotul din Letea Veche care și-a agresat soția a descris întâmplarea nefericită ca fiind „o orbire de moment”. (foto: captură TV)













