Acasă Actualitate Două ÎNGRIJITOARE din Bacău care s-au întors în Italia cu autocarul, testate...

Două ÎNGRIJITOARE din Bacău care s-au întors în Italia cu autocarul, testate pozitiv cu COVID-19

 

Două femei din Bacău, care lucrează ca îngrijitoare în Italia, au fost testate pozitiv la testul pentru noul coronavirus joi, 23 iulie. Acestea s-au întors de puțin timp din România, cu autocarul, pe ruta Bacău-Roma, scrie Sky Tg24.

Cele două femei din Bacău fac parte din cele 26 de cazuri constatate joi, 23 iulie, în regiunea Lazio.

Autoritățile italiene au început o anchetă epidemiologică pentru a găsi persoanele care au intrat în contact cu cele două femei din Bacău care au ajuns recent în Italia cu autobuzul, pe traseul Bacău-Roma. Băcăuancele au fost puse în carantină.

A doua zi după ce au cele două băcăuance îngrijitoare au fost depistate pozitiv, ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a anunțat că toţi cetăţenii care în ultimele 14 zile au fost în România şi Bulgaria, vor trebui să stea în carantină la revenirea în Italia. (foto: imagine ilustrativă)