„Cât mă costă?”, „Cât durează?”, „O să mă doară?” sunt întrebările cu care mulți pacienți ajung la dentist atunci când își doresc să poată mânca și zâmbi din nou cu încredere. În această discuție, dr. Gabriel Micu, stomatolog implantologie și protetică dentară avansată și fondator al clinicilor SmileART Onești și Moinești, explică de unde începe refacerea danturii, ce presupune o lucrare fixă pe implanturi și de ce două persoane aparent cu aceeși problemă pot avea nevoie de tratamente foarte diferite.
Înainte să numărăm implanturile, trebuie să înțelegem omul
— Domnule doctor, un pacient intră în cabinet și spune: „Vreau să-mi fac dinții.” De unde începeți?
Dr. Gabriel Micu: De la o discuție. Pacienții vin cu nevoi diferite, iar noi trebuie să punem suficiente întrebări ca să le înțelegem. Consultația este una dintre cele mai importante etape ale tratamentului. Aici discutăm, examinăm dantura și analizăm investigațiile necesare. Abia apoi putem construi un plan potrivit.
„Cât mă costă dinții?” O întrebare firească, la care răspundem după evaluare
— Prețul este, pentru mulți oameni, prima grijă. De ce nu puteți spune direct cât costă patru implanturi și o lucrare?
Dr. Gabriel Micu: Întrebarea despre bani este importantă. Omul trebuie să știe ce cheltuială îl așteaptă. Dar, ca să îi comunicăm un cost complet, trebuie să știm ce tratăm.
Sunt necesare extracții? Există suficient os? Trebuie tratate gingiile înainte? Ce lucrare putem realiza și din ce material?
Numărul implanturilor este doar o parte a planului. Două persoane care primesc același număr de implanturi pot avea nevoie de proceduri suplimentare diferite. Iar acestea influențează costul și durata.
— Ce primește concret pacientul după consultație?
Dr. Gabriel Micu: Un deviz de tratament. Adică o prezentare a procedurilor și a costurilor. Când există mai multe variante potrivite medical, le explicăm: ce presupune fiecare, care sunt etapele, durata estimată și prețul.
Discutăm avantajele și limitele, apoi alegem împreună cu pacientul, ținând cont de nevoile, obiectivele și bugetul lui. Vreau să înțeleagă pentru ce plătește și ce urmează.
De ce uneori tratamentul durează mai mult decât ne-am dori
— Cât durează o refacere completă a danturii?
Dr. Gabriel Micu: Depinde de punctul din care pornim. Uneori putem trece la intervenție după consultație și planificare. Alteori trebuie mai întâi să tratăm boala parodontală, adică problemele țesuturilor care susțin dinții.
Poate fi necesară o adiție osoasă, pentru a reface osul în care urmează să introducem implanturile. Sau putem recomanda tratament ortodontic înainte, pentru corectarea poziției dinților și a mușcăturii.
Toate acestea cer timp. Este timp investit în pregătirea tratamentului și în stabilitatea rezultatului.
Dinți ficși în 24–72 de ore: ce înseamnă, de fapt?
— Cum arată parcursul unui pacient care își dorește dantură fixă pe implanturi?
Dr. Gabriel Micu: Începem cu examinarea și investigațiile necesare, inclusiv tomografia dentară 3D atunci când este indicată. Aceasta ne ajută să evaluăm osul și să planificăm poziția implanturilor.
Discutăm opțiunile și costurile, apoi stabilim intervenția. În funcție de plan, extragem dinții care nu mai pot fi recuperați, inserăm implanturile și înregistrăm informațiile necesare realizării lucrării.
Dacă implanturile au stabilitate corespunzătoare și sunt îndeplinite criteriile de încărcare imediată, se va realiza și fixa o lucrare provizorie într-un interval de până la 72h de la intervenție, dar există și cazuri în care încărcarea imediată este imposibil de realizat.
— Asta înseamnă că tratamentul este gata în trei zile?
Dr. Gabriel Micu: Nu. Pacientul primește o lucrare provizorie fixă, dar vindecarea continuă. Lucrarea definitivă se realizează ulterior, frecvent în jurul a șase luni, în funcție de evoluția cazului.
Și este important să înțeleagă că, în perioada de vindecare, trebuie să respecte indicațiile privind alimentația, igiena și controalele. Faptul că are dinți ficși nu înseamnă că poate mânca orice imediat după intervenție.
Lucrarea provizorie are un rol important în rezultatul final
— De ce nu trecem direct la lucrarea definitivă?
Dr. Gabriel Micu: Pentru că după intervenția de inserare a implanturilor dentare, gingia nu este vindecată. Lucrarea provizorie ajută la vindecarea optimă a gingiei, relaxează musculatura (aceasta fiind contractată din pricina lipsei dinților) și creează condiții optime pentru realizarea lucrării finale.
De asemenea, lucrarea provizorie ne ajută să evaluăm lucruri foarte concrete: cum vorbește pacientul, cum se întâlnesc dinții, dacă forma și dimensiunea lor sunt potrivite, cum arată zâmbetul.
Pacientul poate spune ce simte și ce îl deranjează, iar noi folosim aceste informații pentru realizarea lucrării definitive. Este o etapă care ne permite să observăm, să discutăm și să ajustăm.
„Mi-e frică să nu mă doară.” O teamă care merită discutată
— Este dureroasă intervenția de implant dentar?
Dr. Gabriel Micu: Intervenția se realizează, de regulă, sub anestezie locală, pentru a controla durerea în timpul procedurii. Pacientul poate percepe presiune și este important să ne spună dacă simte disconfort.
După intervenție pot apărea durere, umflături sau sensibilitate, în grade diferite. Explicăm ce poate urma și oferim indicații adaptate intervenției. Teama se reduce și atunci când omul știe la ce să se aștepte și cum poate lua legătura cu echipa.
Implanturile și lucrarea finală trebuie gândite împreună
— Ce se întâmplă dacă îmi pun implanturile într-o clinică și fac lucrarea finală în alta?
Dr. Gabriel Micu: Tratamentul trebuie privit în ansamblu, încă de la început. Chirurgul și medicul care realizează lucrarea protetică trebuie să colaboreze, pentru că poziția implanturilor influențează viitoarea lucrare.
Continuarea tratamentului în altă clinică poate fi posibilă, dar presupune evaluare, documentație completă și identificarea sistemului și a componentelor folosite. Este important să fie clar cine coordonează cazul și cine urmărește pacientul.
Sfatul meu este să întrebi de la început despre întregul parcurs: intervenție, provizoriu, lucrare definitivă și controale.
Costul poate fi împărțit în rate, în funcție de eligibilitate
— Ce îi spuneți unui pacient care are nevoie de tratament, dar nu poate achita totul odată?
Dr. Gabriel Micu: Mai întâi stabilim ce tratament este potrivit pentru nevoile și bugetul pacientului și ce etape presupune, apoi analizăm posibilitățile de plată.
La SmileART, pacienții pot plăti tratamentele stomatologice în rate, prin partenerul financiar TBI bank. Pacientul poate solicita o simulare și poate vedea rata lunară, costul total și condițiile înainte de a decide.
— Cu ce ați vrea să plece cititorul din această discuție?
Dr. Gabriel Micu: Cu încrederea că la SmileART are cu cine să discute despre problema lui. Poate are un singur dinte lipsă, poate are nevoie de refacerea întregii danturi sau poate nici nu știe de unde să înceapă.
Aici poate pune toate întrebările care îl preocupă: despre durere, costuri, durata tratamentului sau variantele pe care le are. Îl ascultăm, îi explicăm pe înțelesul lui și căutăm soluția potrivită situației sale, împreună cu medicii din echipă.
Asta ne dorim: să plece din cabinet cu răspunsuri clare și cu un plan, știind ce putem face pentru el și care este următorul pas.
Orice întrebare ai despre dinții tăi, poți începe cu o discuție la SmileART. Programează o consultație în Onești sau Moinești și află cum te pot ajuta.













