Temperaturile scăzute din acest sfârșit de săptămână au pus în pericol persoanele fără adăpost din municipiul Bacău. Polițiștii locali au identificat trei bărbați care își petreceau nopțile pe stradă, în condiții dificile, când mercurul din termometre a coborât până la -6 grade Celsius. Doi dintre ei au acceptat ajutorul autorităților, în timp ce al treilea a refuzat intervenția.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Locală Bacău, unul dintre cazuri a fost semnalat chiar de locuitorii din zonă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Traian, găsit pe strada Mihai Viteazu. În urma sesizării primite, polițiștii locali au intervenit, iar bărbatul a acceptat să fie preluat de ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).
Un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost identificat de polițiștii locali pe Aleea Parcului. Acesta a fost preluat, cu acordul său, de un echipaj SMURD și transportat la spital pentru evaluare medicală, înainte de a putea fi primit în Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără Adăpost.
Unul dintre bărbați a refuzat ajutorul, deși tremura de frig

Cea de-a treia intervenție a avut loc în stația de autobuz din zona Bisericii Catolice, unde polițiștii locali au găsit un bărbat de 57 de ani, din comuna Valea Seacă. Deși tremura din cauza frigului, acesta a refuzat ajutorul oferit de autorități.
Reprezentanții Poliției Locale atrag atenția că persoanele care au discernământ și pot lua singure decizii nu pot fi transportate cu forța la un centru de cazare și nici obligate să accepte îngrijiri medicale.
De asemenea, accesul în Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără Adăpost, aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială Bacău, presupune mai întâi efectuarea unui consult medical.
Băcăuanii sunt îndemnați să anunțe autoritățile când observă persoane în pericol
Polițiștii locali reamintesc că, în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, un simplu apel poate face diferența pentru oamenii care nu au un adăpost și sunt nevoiți să înfrunte frigul de afară.
„Pentru cei mai mulți dintre noi, frigul se oprește la ușa casei. Pentru un om fără adăpost, el continuă toată noaptea”, transmit reprezentanții Poliției Locale Bacău.
Băcăuanii care observă persoane fără adăpost sau oameni aflați în situații vulnerabile pot sesiza Poliția Locală la numărul 0234 986.
În cazurile în care viața unei persoane este pusă în pericol, trebuie apelat numărul unic de urgență 112. (foto: Poliţia Locală Bacău)












