Un accident rutier grav a avut loc luni seară pe „Drumul Morții” DN2-E85, în afara localității Golești, la intersecția cu drumul spre Slobozia Ciorăști, în județul Vrancea. Două femei au ajuns de urgență la spital, iar una dintre mașinile implicate a luat foc în urma impactului violent.
Alerta s-a dat în jurul orei 18:20, când polițiștii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizați prin apel la 112. Din primele verificări efectuate de oamenii legii la fața locului, s-a stabilit că în coliziune au fost implicate două autoturisme, conduse de două femei, în vârstă de 60, respectiv 35 de ani.
Impactul a fost atât de puternic încât una dintre mașini a fost imediat cuprinsă de flăcări. La fața locului au intervenit de urgență o ambulanță cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, un modul SMURD și o autospecială de stingere a incendiilor din cadrul ISU.
Din fericire, ambele șoferițe erau conștiente la sosirea echipajelor de salvare. Cu toate acestea, ele au suferit răni serioase, prezentând traumatisme toracice și lombare. După ce au primit primele îngrijiri medicale direct pe asfalt, victimele au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Focșani pentru investigații detaliate și tratament de specialitate.
Ambelor conducătoare auto urmează să le fie prelevate mostre biologice la spital pentru a se stabili cu exactitate dacă vreuna dintre ele consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a reconstitui firul evenimentelor și a stabili cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului. (foto: SAJ Vrancea)













