Acasă Actualitate (VIDEO) Incendiu puternic în Ghimeș-Făget: Un grajd de 150 de metri pătrați...

(VIDEO) Incendiu puternic în Ghimeș-Făget: Un grajd de 150 de metri pătrați a fost cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul serii de joi, 29 octombrie, în satul Ghimeș din comuna Ghimeș-Făget, mobilizând de urgență salvatorii din județul Bacău. Flăcările au cuprins un adăpost de animale, existând riscul ca vâlvătaia să se extindă rapid. 

La fața locului s-au deplasat imediat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În sprijinul militarilor au intervenit prompt și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ghimeș-Făget, efortul comun ducând la localizarea și lichidarea incendiului înainte ca acesta să provoace o tragedie și mai mare.

Grajdul a fost puternic afectat de flăcări, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost raportate victime omenești.

„În cursul serii de 29 octombrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale (grajd) din satul Ghimeș, comuna Ghimeș-Făget.

La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa. În sprijinul pompierilor a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ghimeș-Făget.

Incendiul a fost localizat, ulterior fiind lichidat. În urma acestuia, grajdul a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm cetățenilor să verifice periodic instalațiile electrice, să înlocuiască elementele defecte și să evite suprasolicitarea circuitelor electrice”, a declarat slt. Ancuţa Socaci, purtător de cuvânt ISU Bacău.