România a ieșit, în sfârșit, din zodia incertitudinii. După o jumătate de an de paralizie și criză politică profundă, țara are un Executiv cu puteri depline. Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de încredere al Parlamentului cu 280 de sufragii și a depus jurământul în fața șefului statului. Chiar de la prima ședință oficială, noul premier a lansat un avertisment major: nu este exclusă introducerea unor taxe noi începând de anul viitor, notează observatornews.ro.
La ceremonia de învestire, premierul Luca Niculescu a ținut să puncteze structura politică a noului Executiv. „Este un guvern mixt reprezentat de Partidul Social Democrat căruia vreau să-i mulţumesc pentru că şi-a asumat responsabilitatea de a intra la guvernare într-o perioadă care într-adevăr nu este simplă”, a transmis Niculescu.
Președintele Nicușor Dan a salutat rapiditatea cu care s-a format noua echipă guvernamentală, transmițându-i direct noului șef al Executivului: „Îl felicit pe Luca Niculescu că a reuşit în timpul ăsta scurt să facă un program, o echipă şi, foarte important, să obţină voturile majorităţii parlamentare. Înseamnă că are nişte abilităţi pe care ar trebui să le exerseze să le exercite din plin în perioada următoare”.
Imediat după jurământ, miniștrii au preluat mandatele la Palatul Victoria. Înainte de a trece la treabă, Luca Niculescu a purtat o discuție de peste 20 de minute cu fostul premier Ilie Bolojan, care ulterior a părăsit clădirea Guvernului.
Instalat la Palatul Victoria, Niculescu a trasat liniile roșii ale iernii care bate la ușă. „Prioritatea, după cum am spus, este îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Avem câteva urgenţe pe care le cunoaştem cu toţii: rectificarea bugetară care va veni foarte curând, apoi avem de făcut bugetul pentru anul viitor, pregătirea pentru iarnă”, a declarat premierul.
Deși programul oficial promite păstrarea cotei unice, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri din 2027, o indexare prudentă a pensiilor și reducerea deficitului sub 3% din PIB până în 2030, spectrul unor noi dări fiscale rămâne în picioare. Întrebat direct de jurnaliști dacă poate garanta că nu vor exista taxe noi, Luca Niculescu a refuzat un angajament ferm.
Reporter: Vă puteţi lua acum un angajamentul că nu veţi introduce taxe noi?
Luca Niculescu: În momentul de faţă răspunsul este acelaşi. Vedem cum stăm cu cifrele fiscal-bugetare până la finalul anului, evident că nu este dorinţa nimănui de a introduce taxe noi şi vom face tout ce putem ca cei mai vulnerabili să fie protejaţi.
Pe plan extern, noul Cabinet a primit deja mesaje de felicitare din partea liderilor europeni și regionali, printre care preşedinta Comisiei Europene Ursula von Leyen, președinta Parlamentului European Roberta Metsola, dar şi președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Prima decizie concretă a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru reorganizarea Executivului. Vicepremierul Marian Neacșu va prelua o super-structură, urmând să coordoneze aparatul de lucru al Guvernului pe lângă portofoliul de la Ministerul de Interne. Formula guvernamentală vine și cu două posturi noi de miniștri delegați: Costinel Bogdan Dumitru (digitalizare și inteligență artificială) și Sorin Gabriel Ionescu (învățământ preuniversitar).
Dincolo de cifre și ministere, prima ședință a adus o schimbare radicală de protocol și transparență. Luca Niculescu a spart tiparele stabilite în mandatul lui Ilie Bolojan: a permis din nou accesul presei în sala de ședințe și a renunțat la scaunul din capul mesei, alegând să se așeze direct în rândul miniștrilor săi. (foto: captură video)













