Doi bărbați din Dărmănești s-au ales cu dosar penal după ce au tăiat ilegal și au furat arbori în valoare de aproximativ 8.000 de lei din două cantoane silvice locale. Întreaga cantitate de material lemnos a fost recuperată de polițiști și predată reprezentanților Ocolului Silvic.
Ocolul Silvic Dărmănești a sesizat poliția pe 16 octombrie, după ce pădurarii au descoperit dispariția mai multor arbori dintr-un parchet aflat în exploatare. În urma investigațiilor rapide, agenții au identificat doi localnici, în vârstă de 29 și 35 de ani. Aceștia ar fi acționat în mod repetat în perioada 5-15 octombrie. IPJ Bacău a confirmat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tăiere fără drept și furt de arbori.
Purtător de cuvânt IPJ Bacău, cms. Cătălina Creţu: „La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din Dărmănești au fost sesizați de către Ocolul Silvic Dărmăneşti, despre faptul că persoane necunoscute ar fi tăiat fără drept şi sustras mai mulţi arbori, din două cantoane silvice.
Din verificările şi investigaţiile efectuate de către polițiști s-a stabilit că, în perioada 05 – 15 octombrie a.c.,doi bărbați, de 29 și 35 de ani, din orașul Dărmănești s-ar fi deplasat în zona celor două cantoane silvice, într-o zonă în care se afla un parchet în exploatare silvică, de unde ar fi tăiat fără drept şi sustras arbori, creând un prejudiciu total de aproxiamtiv 8.000 de lei.
Materialul lemnos a fost recuperat şi predat Ocolului Silvic Dărmăneşti.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori”.













