Acasă Actualitate ULTIMA ORĂ: (FOTO) Podul de la Ciobănuș: autotrenul a fost îndepărtat, iar...

ULTIMA ORĂ: (FOTO) Podul de la Ciobănuș: autotrenul a fost îndepărtat, iar DRDP Iași a început lucrările la ruta provizorie

Lucrările pentru asigurarea unei rute provizorii în zona Ciobănuș, unde podul de pe DN12A s-a prăbușit, au început. În paralel, autotrenul care transporta utilajul greu și care a rămas în zona podului afectat a fost ridicat și îndepărtat, iar DRDP Iași pregătește amplasarea unui pod metalic provizoriu peste râul Trotuș, anunță Bacau.net.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, Secția Drumuri Naționale Bacău lucrează în prezent la amenajarea drumurilor locale care vor constitui ruta ocolitoare. Sunt vizate drumurile sătești Pârâul Podului și Fundul Străjii, pe aproximativ doi kilometri, precum și refacerea unui podeț de pe drumul Fundu Străjii.

Ruta ocolitoare de la Ciobănuș va fi destinată traficului de până la 3,5 tone

Pe traseul alternativ sunt montate elementele de semnalizare necesare pentru devierea circulației și pentru restricționarea accesului autovehiculelor grele. În această etapă, pe ruta ocolitoare pot circula doar vehicule cu masa totală de până la 3,5 tone.

Dan Hațegan, purtătorul de cuvânt al DRDP Iași, a transmis că lucrările executate de SDN Bacău fac parte din planul aprobat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău.

DRDP Iași pregătește montarea unui pod metalic peste Trotuș

Pentru refacerea temporară a legăturii rutiere pe DN12A, DRDP Iași anunță amplasarea unui pod metalic provizoriu peste râul Trotuș.

„În perioada imediat următoare, intenționăm să amplasăm cât mai rapid un pod metalic provizoriu peste râul Trotuș. Soluția este similară celei utilizate anterior la Girov și ar urma să permită refacerea temporară a legăturii rutiere pe DN12A până la realizarea unei soluții definitive pentru podul afectat”, a declarat Dan Hațegan, purtătorul de cuvânt al DRDP Iași, pentru Bacau.net.

Între timp, traficul greu rămâne restricționat, iar șoferii care folosesc ruta alternativă trebuie să respecte limita de 3,5 tone și semnalizarea temporară instituită în zonă.

Autotrenul care a rămas în zona podului prăbușit a fost deja ridicat, iar următoarea etapă este îndepărtarea elementelor de pod căzute în albia Trotușului, pentru eliberarea zonei și continuarea intervențiilor. (foto: Bacau.net)