Un accident rutier grav s-a produs joi după-amiază, 24 septembrie, pe DN2-E85, în afara municipiului Adjud. Un autoturism a intrat în coliziune cu o autocisternă, iar șoferul mașinii, un tânăr de 32 de ani, a murit în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.
La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj medical cu asistent de la Substația Adjud, după ce Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a primit apelul privind producerea accidentului.
„La sosirea echipajului, șoferul în vârstă de 32 de ani se afla în stop cardio-respirator”, a transmis SAJ Vrancea.
Echipajul medical a început imediat manevrele avansate de resuscitare. După aproximativ 20 de minute de masaj cardiac, organismul victimei a răspuns inițial la intervenție, iar tânărul a fost transportat de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Adjud.
Starea lui s-a agravat însă din nou imediat după predarea în unitatea medicală.
„Din păcate, imediat după predarea la unitatea spitalicească, pacientul a intrat din nou în stop cardio-respirator”, precizează reprezentanții SAJ Vrancea.
Medicii din cadrul CPU Adjud au continuat manevrele de resuscitare, însă leziunile suferite în urma impactului au fost prea grave.
„În ciuda eforturilor depuse de medicii din cadrul CPU Adjud, din cauza leziunilor grave suferite în urma accidentului, organismul tânărului nu a mai reacționat la manevrele de resuscitare, fiind constatat decesul”, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.
Poliţiştii vrânceni efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Comunicatul transmis de SAJ Vrancea:
Astăzi, 24 septembrie 2026, un grav accident rutier produs pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud, s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 32 de ani, șoferul autoturismului implicat în coliziunea cu o autocisternă.
În urma apelului de urgență, Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a direcționat imediat la fața locului un echipaj medical cu asistent de la Substația Adjud.
La sosirea echipajului, șoferul în vârstă de 32 de ani se afla în stop cardio-respirator.
Echipajul medical a început imediat manevrele avansate de resuscitare la locul accidentului.
După 20 de minute de masaj cardiac organismul pacientului a răspuns inițial la manevrele de resuscitare.
Victima a fost transportată de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Adjud.
Din păcate, imediat după predarea la unitatea spitalicească, pacientul a intrat din nou în stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor depuse de medicii din cadrul CPU Adjud, din cauza leziunilor grave suferite în urma accidentului, organismul tânărului nu a mai reacționat la manevrele de resuscitare, fiind constatat decesul.













