Un incendiu a izbucnit astăzi într-o gospodărie din satul Hertioana de Jos, comuna Traian, județul Bacău, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor care au cuprins atât casa, cât și o anexă. În urma incendiului au fost afectați aproximativ 80 de metri pătrați, iar cauza probabilă indicată de pompieri este un scurtcircuit electric.
La intervenție au fost mobilizate echipaje ale Detașamentului de Pompieri Bacău, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În sprijin au fost anunțate Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și operatorul de distribuție a gazelor naturale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, slt. Ancuța Socaci, pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului după ce au ajuns la locul solicitării.
Ce spun pompierii
„Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit în satul Hertioana de Jos, comuna Traian, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La locul solicitării au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Totodată, au fost anunțate Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și operatorul de distribuție a gazelor naturale, Delgaz Grid.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul casei și al unei anexe. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
În urma incendiului au ars aproximativ 80 de metri pătrați din casă și anexă.
Cauza probabilă de producere a incendiului: scurtcircuit electric”, a declarat slt. Ancuța Socaci, purtător de cuvânt ISU Bacău. (foto: ISU Bacău)











