Se anunță un weekend cum rar se vede la Ferma Bogdănești, în apropiere de Onești. Sâmbătă, 19 septembrie, motoarele, noroiul și adrenalina iau fața la Farm Off-Road Fest, iar duminică, 20 septembrie, atmosfera se schimbă și dealurile fermei devin loc de întâlnire pentru iubitorii tradițiilor și ai roadelor toamnei, la Festivalul Recoltei.
Farm Off-Road Fest începe sâmbătă, de la ora 12.00, și promite un adevărat spectacol pe traseul pregătit pentru pasionații de Quad/ATV, SSV, motociclete cross și SUV-uri. Organizatorii anunță un trial care va pune la încercare atât vehiculele, cât și îndemânarea celor aflați la volan sau ghidon.
Pentru cei care vin doar să privească, ziua nu se termină odată cu ultima evoluție de pe traseu. După spectacolul off-road, petrecerea continuă în aer liber, cu muzică și atmosferă de festival, până târziu în noapte. Iar familiile participanților au propriul lor program: la fermă vor fi cai Lipițani și calești pentru plimbări prin livezi, dar și ponei pentru copii.
Ferma Bogdănești, sponsor principal al Farm Off-Road Fest
Un rol important în povestea acestui weekend îl are Ferma Bogdănești, sponsorul principal al Farm Off-Road Fest, iar Roger & Bunghez este unul dintre partenerii importanți ai evenimentului. Organizatorii au anunțat și o serie de sponsori noi care s-au alăturat ediției din acest an: Smile Art, Amun Fitness, NLD Group, A’S Automotive, ProBlast, Sephard, Salon Alexander, Domeniile Nevila, MiroMoto, Altfel Dent, Expert Auto, Product-ish și Select by Ovidiu Haicu,. Lor li se adaugă partenerii care și-au anunțat susținerea evenimentul încă de la început: BRU Roastery, AutoBune, EcoGreek, Dayo Yard Auto, Resurse Tehnology, Închirieri ATV Onești, Escosa Construct, El Refugio, HAD Service, Ferma Stâna Dacilor, Da Bacco, Kaya, Codaw-Dezvolt, Școala de Șoferi Zebra și Clean Mobile, UNU pe Trotuș fiind partener media.
Roger & Bunghez aduce gustul tradițional la Bogdănești
Și pentru că după caii putere vine, inevitabil, pofta de mâncare, Roger & Bunghez pregătește pentru public un meniu pe măsura evenimentului: Gulașul Fermei, Tochitură Off Road, preparate din oaie, preparate din porc și pui la grătar. Pentru cei mici sunt pregătite și „Brânzoaicele bunicii”.
Duminică, 20 septembrie, de la ora 10.00 până la 20.00, Ferma Bogdănești schimbă registrul și intră în atmosfera Festivalului Recoltei. Gusturile tradiționale, produsele și decorul fermei vor fi în centrul unei zile gândite pentru relaxare, familie și voie bună.
Festivalul Recoltei, a doua zi de sărbătoare la Ferma Bogdănești
Practic, cele două evenimente formează un singur weekend în care adrenalina și tradiția se întâlnesc în același loc. Iar organizatorii mizează exact pe această combinație: sâmbătă, spectacolul motoarelor și al traseului off-road, duminică, atmosfera de sărbătoare a recoltei.
Spectatorii vor putea avea acces la cele două evenimente contra cost. Un bilet pentru adulți costă 32 de lei/eveniment, iar pentru copiii cu vârste între 7 și 17 ani inclusiv, 17 lei/eveniment. Există și variante pentru întreg weekendul: 50 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Cei mici, sub 7 ani, au acces gratuit. Biletele pot fi cumpărate de pe iabilet.ro sau direct de la intrarea în domeniu.
Weekend cu off-road, mâncare și distracție lângă Onești
Un detaliu care completează experiența: în prețul fiecărui bilet este inclus și un pahar de suc natural oferit de Ferma Bogdănești. Așa că, fie că vii pentru motoare, pentru mâncare, pentru plimbările cu caii sau pur și simplu pentru o zi petrecută în aer liber, weekendul de la Bogdănești are toate ingredientele pentru o escapadă de toamnă cu de toate.












