Acasă National / Externe ULTIMA ORĂ: Cutremur cu magnitudinea 4,1 în Vrancea, duminică dimineaţă

ULTIMA ORĂ: Cutremur cu magnitudinea 4,1 în Vrancea, duminică dimineaţă

 

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs duminică dimineaţă, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 149,6 kilometri.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la ora 07.04, având magnitudinea 4,1 şi intensitatea II.

Cutremurul a avut loc la 54 de kilometri sud-est de Sfântu Gheorghe, 59 de kilometri est de Braşov, 61 de kilometri sud de Buzău, 65 de kilometri sud de Focşani şi 75 de kilometri nord de Ploieşti.

Mai multe seisme în ultimele zile

În ultimele zile, în zona Vrancea au fost înregistrate mai multe cutremure de magnitudini mici și moderate.

Pe 31 august au fost raportate cinci seisme, cu magnitudini cuprinse între 2 și 3,4. Pe 1 septembrie au mai avut loc două cutremure, cu magnitudini de 3,3 și 3.

Cutremurul de 4,1 produs duminică dimineață este cel mai recent seism de această magnitudine raportat în zonă.