Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de miercuri, 12 august, spre joi, 13 august, la un depozit de lemne din comuna Sănduleni, iar flăcările au făcut prăpăd.
Noaptea trecută, focul a pus pe jar un depozit de material lemnos din satul Verșești, comuna Sănduleni. Pompierii au dus o luptă de aproximativ patru ore și jumătate cu flăcările, după ce o stivă uriașă de lemn a fost cuprinsă de incendiu. Aproape 250 de metri cubi de material lemnos s-au făcut scrum.
Flăcările au izbucnit în toiul nopții
Incendiul a izbucnit în noaptea de 12 spre 13 august, la un depozit de material lemnos din satul Verșești, comuna Sănduleni. Alarma a mobilizat rapid pompierii oneșteni, care au ajuns la fața locului cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Focul a cuprins o stivă de material lemnos aflată în incinta depozitului. Misiunea nu a fost deloc simplă: în zonă se aflau cantități mari de lemn, inclusiv stive de bușteni, iar intervenția s-a întins pe mai bine de patru ore.
Pompierii au reușit să țină incendiul sub control și să împiedice extinderea flăcărilor către alte zone ale depozitului.
După aproximativ patru ore și jumătate de luptă cu focul, incendiul a fost declarat lichidat. Bilanțul este însă unul serios: aproximativ 250 de metri cubi de material lemnos au ars, iar alți aproximativ 6 metri cubi de cherestea au fost degradați.
Purtător de cuvânt ISU Bacău, slt. Ancuţa Socaci: „În cursul nopții de 12 spre 13 august, pompierii băcăuani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de material lemnos din satul Verșești, comuna Sănduleni.
La locul intervenției au fost mobilizate, în total, 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifesta la o stivă de material lemnos depozitată în incinta depozitului. Intervenția a fost una de durată, din cauza cantității mari de material lemnos, respectiv stive de bușteni, existente în incintă.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, acesta fiind localizat fără pericol de propagare. După aproximativ 4 ore și jumătate de luptă cu flăcările, incendiul a fost declarat lichidat.
În urma evenimentului, au ars aproximativ 250 de metri cubi de material lemnos și au fost degradate aproximativ 6 metri cubi de cherestea
Cauza probabilă de producere a incendiului: flacără – foc deschis în spații deschise.
Pentru prevenirea reaprinderii și supravegherea zonei, pe timpul nopții, la locul intervenției a rămas o autospecială de stingere cu apă și spumă, de la Detașamentul de Pompieri Onești”.













