Acasă Actualitate UPDATE: Bărbat atacat de o ursoaică cu pui în Mănăstirea Cașin. Victima...

UPDATE: Bărbat atacat de o ursoaică cu pui în Mănăstirea Cașin. Victima a ajuns la Spitalul Onești

Un bărbat a fost atacat de o ursoaică cu pui, în această seară, în zona Scutaru din comuna Mănăstirea Cașin. Acesta se afla în pădure, alături de un pădurar, pentru lucrări de marcare a arborilor, când ar fi fost surprins de animal, potrivit surselor UNUpeTrotuș. Victima a ajuns la Spitalul Municipal Onești, unde a fost internată.

Un incident grav s-a produs, marți, 4 august, în zona Scutaru, din comuna Mănăstirea Cașin, unde un bărbat a fost atacat de o ursoaică ce își proteja puii.

Din informațiile disponibile până în acest moment, bărbatul se afla în pădure împreună cu un pădurar, pentru efectuarea unor lucrări de marcare a arborilor. La un moment dat, cei doi s-ar fi întâlnit cu o ursoaică însoțită de pui, iar animalul a devenit agresiv și l-a atacat pe bărbat.

Victima a suferit mai multe răni la brațe și la picioare și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Municipal Onești. După ce a primit îngrijiri medicale, aceasta a fost internată.

Autoritățile urmează să stabilească exact cum s-a desfășurat incidentul. (foto: imagine ilustrativă)

UPDATE

Bărbatul atacat de urs lângă Onești a suferit răni grave. Noi detalii despre starea sa. DETALII AICI