Un tânăr de 20 de ani din județul Bacău este acuzat că ar fi provocat un grav accident rutier produs în localitatea Tazlău, județul Neamț. Patru persoane au fost rănite, două dintre ele fiind scoase dintre fiarele contorsionate de echipajele de descarcerare.
Un accident rutier grav, în urma căruia patru persoane au fost rănite, s-a produs vineri dimineață în localitatea Tazlău, județul Neamț. Potrivit polițiștilor, vina pentru producerea accidentului îi aparține unui șofer în vârstă de 20 de ani, din județul Bacău.
Impactul a fost atât de puternic încât două dintre victime au rămas încarcerate, fiind nevoie de intervenția pompierilor cu modulul de descarcerare. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje medicale și de salvare, care au acordat primul ajutor răniților.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț (IPJ), Ramona Ciofu, a transmis următoarele: „În urma verificărilor desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Bacău, ar fi condus o autoutilitară pe strada Coborâşului din Tazlău, ar fi pătruns în intersecţia cu DJ 156A, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa regulamentar. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 20 de ani şi a altor trei pasageri, cu vârste de 32,33, respectiv 36 de ani.”
Potrivit IPJ Neamț, trei persoane aflate într-unul dintre autoturisme au primit îngrijiri medicale la locul accidentului din partea echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean, iar doi bărbați, în vârstă de 34 și 35 de ani, au fost transportați ulterior la spital.
Alți doi bărbați, de 20 și 33 de ani, aflați în celălalt autovehicul, au fost preluați de un echipaj SMURD, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din Piatra-Neamț.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative, au precizat polițiștii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. (foto: ISU Neamț)











