Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, marți după-amiază, pe DN12A, între Comănești și Târgu Ocna. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă șoferul a rămas fără permis și a fost amendat de polițiști.
Un accident rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 17.20, pe DN12A, între Comănești și Târgu Ocna, după ce un șofer a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, agent șef Gabriel Dumitrache, la volan se afla un bărbat în vârstă de 36 de ani, din orașul Comănești, care circula dinspre Comănești către Târgu Ocna.
„Un bărbat de 36 de ani, din orașul Comănești, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN12A, dinspre Comănești spre Târgu Ocna, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat agent șef Gabriel Dumitrache.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au decis sancționarea șoferului. Acesta a primit o amendă în valoare de 1.730 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Polițiștii le reamintesc conducătorilor auto că adaptarea vitezei la condițiile de drum și păstrarea atenției la volan sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor rutiere. (foto: imagine ilustrativă)











