Viitura care a făcut prăpăd duminică în Bușteni și a inundat DN1 s-a format în mai puțin de o oră, după o rupere de nori produsă în Munții Bucegi. Meteorologul Sergiu Olteanu, aflat la Stația Meteorologică Vârful Omu, spune că ploile torențiale au transformat Valea Jepilor într-un torent uriaș, iar apa a coborât cu bușteni, bolovani și nisip până în stațiune.
Viitura care a paralizat duminică stațiunea Bușteni și a blocat circulația pe DN1 a pornit de la o rupere de nori produsă la mare altitudine, în Masivul Bucegi. În doar câteva zeci de minute, cantitățile uriașe de apă căzute pe Valea Jepilor au transformat pârâul Jepi într-un torent care a ieșit din matcă și a măturat tot în cale.
Meteorologul Sergiu Olteanu, aflat la Stația Meteorologică Vârful Omu în momentul fenomenului, a explicat că precipitațiile extrem de intense au alimentat rapid toate văile din zonă.
Potrivit acestuia, în mai puțin de o oră s-au format torenți puternici care au coborât spre Bușteni, în special pe Valea Jepilor, transportând cantități uriașe de apă, bușteni, pietre și nisip. Specialistul i-a avertizat pe turiști să evite traseele montane și zona afectată până la încetarea fenomenelor meteo periculoase.
Viitura a ajuns apoi în stațiune, unde a inundat mai multe străzi și DN1. Martorii au surprins imagini de groază cu șuvoaiele care au traversat carosabilul, iar o mașină a fost luată de ape. Circulația a fost grav afectată, iar pompierii au intervenit pentru salvarea persoanelor surprinse de inundații și pentru evacuarea apei.
Fostul primar al stațiunii Bușteni, Mircea Corbu, a explicat că viitura s-a format după ruperea de nori produsă în zona înaltă a Bucegilor.
„A fost sus rupere de nori. Pe toate văile s-a acumulat apa şi a venit pe firul văii Jepilor. A crescut nivelul apei în pârâul Jepi, s-a blocat un pod chiar unde este telecabina Buşteni, s-a blocat cu buşteni, că prima dată vin buşteni şi bolovani şi nisip şi tot ce înseamnă pârâul Jepi se scurge pe DN1”, a declarat acesta pentru News.ro.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, o femeie de 33 de ani a fost surprinsă de viitură la intrarea în Bușteni dinspre Sinaia. Ea a fost ajutată de un trecător, apoi preluată de un echipaj SMURD Sinaia pentru îngrijiri medicale.
Zona telecabinei a rămas izolată, iar accesul către centrul stațiunii a fost blocat din cauza apelor și aluviunilor. În același timp, polițiștii și pompierii au intervenit pentru evacuarea persoanelor aflate în dificultate și au recomandat populației să evite drumurile inundate și deplasările în zonele afectate.
Sergiu Olteanu este unul dintre cei mai cunoscuți meteorologi din România în mediul online. În vârstă de 46 de ani, acesta lucrează la Stația Meteorologică Vârful Omu, este ghid montan și instructor de snowboard. Imaginile publicate de el din Munții Bucegi – de la răsărituri spectaculoase până la fotografii cu animalele care trăiesc la altitudine, precum pisica Rodica și vulpița Foxy – sunt urmărite de sute de mii de oameni și devin frecvent virale pe rețelele sociale. (foto: captură video)













