Acasă Fără categorie BREAKING NEWS: (FOTO) Decizie istorică la Moinești: Consiliul Local l-a demis pe...

BREAKING NEWS: (FOTO) Decizie istorică la Moinești: Consiliul Local l-a demis pe Adrian Cotîrleț de la conducerea Spitalului Clinic Municipal de Urgență!

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț a fost demis, joi, din funcția de manager al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești. Decizia a fost luată de Consiliul Local Moinești, care a votat încetarea contractului de management al celui care, în ultimii 19 ani, a transformat unitatea medicală într-unul dintre cele mai performante spitale publice din România.

Un capitol important din istoria Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești s-a încheiat joi.

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț a fost demis din funcția de manager al unității medicale, în urma votului exprimat de consilierii locali în ședința extraordinară a Consiliului Local Moinești.

Astfel, după 19 ani petrecuți la conducerea spitalului, Adrian Cotîrleț își încheie mandatul care a schimbat radical imaginea și performanțele unității sanitare.

Proiectul supus votului a vizat constatarea încetării contractului de servicii de management spitalicesc încheiat în iunie 2023 între municipiul Moinești și Adrian Cotîrleț. În sala de ședințe au fost prezenți 10 consilieri, iar unul a participat online dintre cei 19 membri câți numără CL Moinești.

Decizia a venit după mai multe zile de dezbateri și reacții puternice atât în mediul politic, cât și în comunitatea medicală.

Înaintea ședinței au existat manifestații de susținere pentru actualul manager, la care au participat cadre medicale, angajați ai spitalului și locuitori ai municipiului.

Sub conducerea lui Adrian Cotîrleț, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești a devenit un reper al sistemului sanitar românesc, atrăgând investiții importante, peste 100 de medici și pacienți din întreaga regiune.

În anul 2024, unitatea medicală a devenit primul spital din România din afara unui centru universitar care a obținut statutul de spital clinic.

Inițiativa încetării contractului de management i-a aparținut primarului municipiului Moinești, Valentin Vieru.

Edilul și-a motivat decizia prin existența unor nereguli constatate în urma controalelor.

Vom reveni cu detalii privind rezultatul votului și desfășurarea ședinței Consiliului Local Moinești.