Un bărbat de 69 de ani din comuna Dămienești a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că a ucis intenționat câinele unui vecin. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, iar ancheta este în desfășurare.
Un caz de cruzime față de animale este anchetat de polițiștii din Bacău. Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Dămienești, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce este bănuit că ar fi ucis câinele unui vecin.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, ancheta este coordonată de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care au strâns probe în acest caz și au dispus măsura reținerii.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisar Cătălina Crețu, a declarat: „Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 69 de ani, din comuna Dămienești, bănuit de comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 3 iulie a.c., bărbatul ar fi ucis un exemplar canin ce aparținea unui vecin.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.”
După expirarea celor 24 de ore de reținere, procurorul va decide dacă în cauză se impune o altă măsură preventivă. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul.











