Acasă Actualitate Canicula schimbă regulile în Bacău! Bisericile devin refugii răcoroase, iar autoritățile iau...

Canicula schimbă regulile în Bacău! Bisericile devin refugii răcoroase, iar autoritățile iau măsuri de urgență

Canicula pune județul Bacău în alertă! Autoritățile au convocat de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) și au decis o serie de măsuri speciale pentru a-i proteja pe oameni de temperaturile sufocante. Printre aceste decizii se numără deschiderea tuturor lăcașurilor de cult pe timpul zilei, pentru ca oamenii să se poată adăposti de căldură.

Valul de căldură care a cuprins întreaga țară și implicit județul Bacău i-a determinat pe reprezentanții autorităților să ia măsuri rapide pentru a limita efectele caniculei. În cadrul unei ședințe extraordinare a CJSU au fost aprobate mai multe decizii menite să protejeze populația în zilele cu temperaturi extreme.

Astfel, toate bisericile din județ vor rămâne deschise zilnic între orele 11.00 și 18.00, oferind oamenilor un loc răcoros unde se pot adăposti. În același timp, vor fi amenajate puncte de prim ajutor în primării, școli, teatre și alte clădiri dotate cu aer condiționat. Serviciul de Ambulanță și unitățile de primiri urgențe vor suplimenta personalul, iar polițiștii, jandarmii și pompierii vor merge în teren pentru a identifica și sprijini persoanele vulnerabile, în special vârstnicii și persoanele cu dizabilități.

Autoritățile îi avertizează pe băcăuani să evite deplasările între orele 11.00 și 18.00, să se hidrateze corespunzător și să nu folosească focul deschis, deoarece riscul producerii incendiilor este foarte ridicat în această perioadă.

Comunicat emis de Prefectura Bacău:

Ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău

Astăzi, 26.06.2026, de la ora 13:00 s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgență, în sala de ședințe a Centrului de Afaceri si Expoziții Bacău.

Ordinea de zi a cuprins analiza și aprobarea măsurilor pentru identificarea și adoptarea măsurilor și acțiunilor pentru diminuarea efectelor negative cauzate de fenomenul de caniculă.

Astfel, în urma analizelor privind situația generată de fenomenul de caniculă, s-au dispus următoarele măsuri:

  • Serviciul de Ambulanță Bacău și unitățile medicale de urgență suplimentează personalul pe durata perioadei caniculare.
  • Toate lăcașurile de cult din județ vor fi deschise zilnic între orele 11.00 și 18.00, pentru ca cetățenii să se poată adăposti la răcoare.
  • Sunt organizate puncte de prim ajutor în primării, teatre, școli și alte spații cu aer condiționat (lista completă poate fi consultată în documentul atașat).
  • Poliția, Jandarmeria și ISU vor identifica și sprijini persoanele vulnerabile (vârstnici, persoane cu dizabilități) din localități.
  • DSP Bacău monitorizează calitatea apei potabile și verifică fântânile; acolo unde apa nu este potabilă, vor fi afișate inscripții vizibile: „APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT”.
  • Scăldatul în zone neamenajate este interzis; în aceste locuri vor fi amplasate panouri de avertizare.
  • ITM Bacău va controla dacă angajatorii respectă legislația privind protecția salariaților pe timpul temperaturilor extreme.

De asemenea, rugăm cetățenii să țină cont de următoarele recomandări:

  • Evitați ieșirile în aer liber între orele 11.00 și 18.00.
  • Consumați apă frecvent, chiar dacă nu simțiți sete.
  • Acordați o atenție deosebită copiilor mici, vârstnicilor și persoanelor cu boli cronice.
  • Nu folosiți focul deschis (grătare, arderea miriștilor sau a vegetației uscate) – riscul de incendiu este ridicat.
  • Dacă vă simțiți rău, apelați 112 sau prezentați-vă la cel mai apropiat punct de prim ajutor.

Atât hotărârea, cât și planul complet de măsuri vor putea fi vizualizate accesând linkul: https://bc.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

(foto: imagine ilustrativă / stirileprotv.ro)