Trei tineri aflați într-un parc din municipiul Bacău au intrat în atenția jandarmilor după ce au avut un comportament suspect la vederea echipajului aflat în patrulare. În urma controlului, oamenii legii au descoperit asupra acestora mai multe pliculețe cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Totul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 22:20, într-un parc de pe Aleea Vișinului din municipiul Bacău. Potrivit Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun”, cei trei bărbați au atras atenția patrulei prin comportamentul lor suspect imediat ce au observat prezența oamenilor legii.
Jandarmii au trecut la verificări, iar asupra celor trei au fost găsite mai multe pliculețe care conțineau substanțe vegetale susceptibile de a avea efect psihoactiv. Persoanele au fost conduse la sediul unității, iar în caz au fost implicate structurile specializate din cadrul BCCO Bacău, care continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

„La data de 24.06.2026, în jurul orei 22:20, pe raza municipiului Bacău, în parcul situat de pe strada Aleea Vișinului , efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, aflate în patrulare, au observat trei persoane de sex masculin care au manifestat un comportament suspect la vederea echipajului.
În urma controlului efectuat în condițiile legii, asupra acestora au fost identificate mai multe pliculețe ce conțineau substanțe vegetale susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Persoanele au fost conduse la sediul unității, iar în cauză au fost solicitate structurile specializate din cadrul BCCO Bacău pentru continuarea cercetărilor.
Bunurile descoperite au fost ridicate, sigilate și predate organelor competente, în vederea efectuării analizelor de specialitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, constând în introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc fără drept, fapte care se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
Facem precizarea că persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Gruparea de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău recomandă cetățenilor să sesizeze autoritățile competente ori de câte ori observă fapte care pot afecta ordinea și liniștea publică”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău. (foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău)











