Acasă Actualitate Oneștiul își ia rămas-bun de la profesoara Elena Caraman. Mesaj emoționant: „A...

Oneștiul își ia rămas-bun de la profesoara Elena Caraman. Mesaj emoționant: „A lăsat în urmă valori, caractere și amintiri frumoase”. Când va avea loc înmormântarea

 

Comunitatea din Onești se pregătește să își ia rămas-bun de la profesoara Elena Caraman, unul dintre numele respectate ale învățământului local, care a format generații de elevi și a lăsat în urmă amintiri frumoase atât colegilor, cât și celor care i-au trecut prin clasă.

Familia a anunțat că înmormântarea va avea loc vineri, 26 iunie 2026, la ora 11.00. Trupul neînsuflețit este depus la Capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Onești, unde apropiații, foștii colegi și elevii îi pot aduce un ultim omagiu.

„Cu profundă tristeţe vă anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre bunici şi a doamnei profesor Elena Caraman.

Trupul neînsufleţit este depus la Capela Bisericii Sfântul Nicolae din Oneşti.

Stâlpii au avut loc astăzi, 23 iunie 2026, iar înmormântarea va avea loc vineri, 26 iunie 2026, la ora 11.00.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis familia.

Elena Caraman (79 de ani) și-a dedicat întreaga carieră educației. Născută la Brăila, cu numele Elena Trandafir, avea să ajungă în județul Bacău după căsătoria cu Liviu Caraman, originar din Focșani. Cei doi au fost repartizați în învățământ la Mănăstirea Cașin, localitate în care profesoara Caraman și-a început activitatea didactică și unde a profesat mulți ani.

După 1989, profesoara Elena Caraman s-a transferat la Școala Gimnazială Nr. 8 din Onești, actuala Școală Gimnazială „George Călinescu”. De-a lungul carierei sale a predat exclusiv limba și literatura română și a fost diriginte pentru numeroase generații de elevi.

Despre omul și profesorul Elena Caraman a vorbit cu emoție și prof. Margareta Agapi, fostă colegă.

„A fost un dascăl deosebit. O dirigintă a numeroase generații. A lăsat în urmă nu doar lecții de limba română, ci și valori, caractere și amintiri frumoase. Prin bunătatea, seriozitatea și devotamentul său, a câștigat respectul și prețuirea tuturor”, a transmis aceasta.

Prof. Elena Caraman a slujit școala timp de decenii, activând la Școala Gimnazială din Mănăstirea Cașin, la Școala Gimnazială Nr. 8, actuala „George Călinescu”, dar și la Școala Gimnazială Nr. 10, actuala „Emil Racoviță” din Onești.

Pentru mulți dintre foștii săi elevi, profesoara Elena Caraman a fost mai mult decât un profesor de limba română. A fost un model de seriozitate, eleganță și dăruire, un om care a știut să îi îndrume și să îi încurajeze.

„Plecând în alte zări, lasă un gol în inimile celor care au cunoscut-o. Dumnezeu s-o odihnească în lumină și pace!”, a mai transmis prof. Margareta Agapi. (foto: Facebook)