Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) Incendiu puternic în Cireșoaia, Slănic-Moldova. Zeci de pompieri mobilizați...

NEWS ALERT: (FOTO) Incendiu puternic în Cireșoaia, Slănic-Moldova. Zeci de pompieri mobilizați pentru a salva locuința

Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, în localitatea Cireșoaia, aparținând orașului Slănic Moldova, după ce o casă a fost cuprinsă de flăcări.

Pompierii au intervenit în această seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din cartierul Cireșoaia, din orașul Slănic-Moldova. Flăcările au afectat o mare parte din acoperișul casei, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Purtător de cuvânt ISU Bacău, slt. Ancuța Socaci: „În această seară, prin apel la numărul unic de urgență 112,  a fost semnalat un incendiu izbucnit la o locuință din orașul Slănic-Moldova, cartier Cireșoaia.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, precum forțe și mijloace din cadrul SVSU Slănic Moldova, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Incendiul a fost lichidat, în urma acestuia fiind afectată o suprafață de aproximativ 230 mp la nivelul acoperișului locuinței.

Cauza probabilă a producerii incendiului: scurtcircuit electric.

Nu au fost înregistrate victime”.

Pompierii recomandă verificarea periodică a instalațiilor electrice și evitarea improvizațiilor, pentru prevenirea unor astfel de evenimente. (foto: ISU Bacău)