Acasă Actualitate Viitor incert pentru Viitorul Onești. Echipa de seniori din Liga 3 riscă...

Viitor incert pentru Viitorul Onești. Echipa de seniori din Liga 3 riscă să fie retrasă

 

Situație delicată la Viitorul Onești. Echipa de seniori din Liga 3 ar putea fi retrasă din campionat dacă nu se găsesc rapid resurse financiare. Clubul a anunțat că așteaptă un răspuns clar din partea partenerilor și a mediului de afaceri până la începutul lunii iunie.

Echipa de seniori a clubului Viitorul Onești se află într-un moment decisiv, după ce conducerea a anunțat că viitorul formației în Liga 3 depinde de sprijinul financiar care ar putea fi obținut în perioada următoare.

În urma unei întâlniri organizate pe 28 mai la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești, la care au participat antreprenori locali, parteneri și reprezentanți ai comunității, s-a stabilit un termen limită pentru clarificarea implicării financiare.

Până pe 7 iunie, cei implicați în discuții urmează să transmită în mod concret dacă și în ce măsură pot susține echipa pentru sezonul următor. În funcție de aceste răspunsuri, clubul va putea contura bugetul necesar și va lua decizia finală privind participarea în sezonul 2026–2027.

Reprezentanții Viitorul Onești subliniază că Academia de Fotbal (în cadrul căreia activează peste 300 de copii) își va continua activitatea indiferent de decizia legată de echipa de seniori, însă rămân îngrijorări legate de viitorul formației care a avut cel mai bun parcurs din ultimii ani, reușind calificarea în play-off-ul Ligii 3.

Clubul face apel la sprijinul comunității și al mediului economic local, subliniind importanța continuității unui proiect sportiv care a adus în ultimii ani rezultate, dar și sute de copii implicați în programe de pregătire sportivă.

Decizia finală privind viitorul echipei de seniori urmează să fie luată imediat după centralizarea răspunsurilor așteptate până la termenul anunțat.

Anunțul transmis de FC Viitorul Onești:

„Viitorul echipei de seniori se conturează în aceste zile!

Pentru că am primit mai multe întrebări în această perioadă, dorim să vă oferim o informare privind viitorul echipei în Liga 3.

În urma întâlnirii organizate cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai autorităților locale și ai partenerilor clubului, am stabilit ca până sâmbătă, 7 iunie, fiecare dintre cei implicați să își comunice poziția și nivelul de implicare pentru sezonul următor.

Pe baza acestor răspunsuri vom putea contura un buget realist și vom lua decizia finală privind continuarea echipei de seniori în sezonul 2026-2027, alături de Academia de Fotbal Viitorul Onești, a cărei activitate va continua indiferent de context.

Vă mulțumim pentru interesul, susținerea și încrederea pe care o acordați acestui proiect. Vom reveni cu informații oficiale imediat ce vom avea toate datele necesare.

Împreună construim Viitorul Oneștiului!”