Un accident rutier s-a produs în seara de duminică, 24 mai, pe DN2G Bacău – Moinești, în comuna Mărgineni. Un tânăr de 19 ani a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un alt autoturism, într-o curbă din satul Luncani.
Accidentul a avut loc pe DN2G, în satul Luncani din comuna Mărgineni, pe sensul de mers Bacău – Moinești. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacău, un tânăr de 19 ani, din Letea Veche, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției din cauza vitezei neadaptate într-o curbă.
Mașina acestuia a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 49 de ani, din municipiul Bacău.
În urma impactului, tânărul de 19 ani a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii au precizat că ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.













