Apar noi detalii în cazul elevului de 15 ani care a murit după ce i s-a făcut rău în curtea unei școli din județul Bacău.
Cazul tragic petrecut miercuri, 20 mai, într-o unitate de învățământ din județul Bacău continuă să ridice semne de întrebare. După ce UNUpeTrotuș a relatat despre moartea elevului de 15 ani căruia i s-a făcut rău în timpul pauzei, au apărut acum noi informații.
Potrivit stirileprotv.ro, adolescentul era elev în clasa a VIII-a și se afla în pauză, alături de colegi, în momentul în care i s-a făcut rău.
„Întâmplarea a avut loc miercuri, la Școala Gimnazială din comuna Parincea, județul Bacău. Elevul de clasa a VIII-a se afla în pauză, împreună cu alți colegi. La un moment dat, i s-a făcut rău și a căzut la pământ, inconștient. Profesorii au fost alertați, i-au acordat băiatului primul ajutor și au sunat la 112. Când au ajuns medicii la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii fac acum cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cadrele didactice spun că elevii le-ar fi povestit că băiatul s-ar fi împiedicat și ar fi căzut pe spate în timp ce mânca, cu puțin timp înainte să i se facă rău. Trupul copilului a fost dus la medicină legală pentru a afla cu exactitate în ce condiții și-a pierdut viața elevul.
Pe de altă parte, primarul din localitate acuză ambulanța că ar fi ajuns prea târziu la caz, după două ore de la apelul la 112. În replică, reprezentanții serviciului de ambulanță spun că un echipaj cu asistent a ajuns primul la fața locului, în 30 de minute de la apelul de urgență, în lipsa unui echipaj cu medic disponibil, existând doar unul pe tot județul Bacău. Iar al doilea echipaj de ambulanță, cel cu medic, a ajuns într-adevăr după două ore, după ce s-a întors de la un alt caz medical”, transmite sursa citată.
În paralel, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a transmis că elevul nu era cunoscut cu probleme medicale și că profesorii au intervenit imediat după ce băiatului i s-a făcut rău.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cauza exactă a morții urmează să fie stabilită în urma necropsiei. (foto: imagine ilustrativă)
PE ACEEAȘI TEMĂ CITEȘTE ȘI: NOI INFORMAȚII despre tragedia din județul Bacău în care UN ELEV A MURIT la școală, în timpul pauzei. Băiatul s-a stins sub privirile colegilor













