Incendiul violent izbucnit miercuri în satul Drăgugești, comuna Helegiu, a fost lichidat după o intervenție amplă a pompierilor băcăuani. Flăcările au afectat trei case și mai multe anexe gospodărești, iar ISU Bacău a dat publicității primele imagini surprinse la fața locului, din timpul intervenției.
Pompierii din Onești, Bacău și Comănești au reușit să stingă incendiul puternic care a izbucnit, în această după-amiază, în satul Drăgugești, comuna Helegiu, acolo unde trei locuințe și mai multe anexe gospodărești au fost cuprinse de flăcări.
Intervenția a fost una dificilă, mai ales din cauza vântului puternic care a favorizat extinderea rapidă a focului către gospodăriile din apropiere. În zonă a fost mobilizat un număr important de autospeciale și echipaje de intervenție.
Potrivit ISU Bacău, incendiul a fost lichidat, iar pompierii continuă acum activitățile pentru înlăturarea efectelor și stabilirea cauzei probabile de izbucnire a focului.
„Incendiul a fost lichidat. Se lucrează pentru măsuri complementare și pentru stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.
La intervenție au participat pompieri din cadrul Detașamentului Onești, sprijiniți de echipaje din Comănești și Bacău, cu mai multe autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SAJ.
Focul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați și a afectat grav cele trei gospodării. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Autoritățile urmează să stabilească exact de la ce a pornit incendiul.












