Acasă Actualitate (VIDEO) Operațiune de amploare pe aeroportul din Bacău: polițiști, jandarmi, câini antidrog...

(VIDEO) Operațiune de amploare pe aeroportul din Bacău: polițiști, jandarmi, câini antidrog și verificări pentru peste 1.000 de pasageri

 

Forțe impresionante de ordine au descins marți, 12 mai, pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău, unde peste 1.000 de pasageri au fost verificați în cadrul unei ample acțiuni anti-migrație și antidrog. Polițiști, jandarmi, câini specializați și echipamente e-DAC au fost mobilizate în zona aeroportuară.

Acțiunea a avut loc luni, 12 mai, și a fost coordonată de polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Bacău, împreună cu mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. În doar câteva ore, oamenii legii au verificat peste 1.000 de pasageri care au tranzitat fluxurile Schengen și Non-Schengen.

În zona de îmbarcare și debarcare au fost prezenți inclusiv câini de serviciu ai Poliției și Jandarmeriei, specializați în detectarea substanțelor interzise și menținerea ordinii publice. Verificările au vizat legalitatea șederii cetățenilor străini, autenticitatea documentelor de călătorie și prevenirea traficului ilegal de migranți sau droguri.

În timpul controalelor, aproximativ 200 de persoane au fost legitimate cu ajutorul terminalelor e-DAC, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale. La operațiune au participat polițiști, jandarmi, ofițeri BCCO, lucrători vamali și reprezentanți ai structurilor pentru combaterea traficului de persoane și a imigrației ilegale.

Comunicat IPJ Bacău:

Astăzi, 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport Bacău au organizat și coordonat, în incinta Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău, o acțiune desfășurată în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În cadrul activităților, au fost desfășurate verificări specifice privind legalitatea șederii cetățenilor străini, autenticitatea documentelor de călătorie, respectarea condițiilor de intrare și ședere pe teritoriul României, precum și prevenirea și combaterea traficului ilegal de migranți și a altor fapte de natură contravențională sau penală. Totodată, pentru verificarea documentelor de călătorie au fost utilizate dispozitivele e-DAC, iar la activitățile desfășurate în zona de îmbarcare și debarcare a pasagerilor au participat și câinii de serviciu din dotarea Poliției și Jandarmeriei, specializați în detectarea substanțelor stupefiante și menținerea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, pasagerii au primit informații de la oamenii legii privind modalitatea de eliberare a cărții de identitate electronică.

La activitate au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice în zona aeroportuară, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, precum și sprijin în desfășurarea controalelor specifice, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, care au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, polițiști din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Bacău, care au efectuat verificări privind legalitatea șederii cetățenilor străini pe teritoriul României, lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Bacău, care au desfășurat activități specifice de control vamal, reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane-Centrul Regional Bacău au oferit sfaturi pasagerilor în ceea ce privește traficul de persoane și evitarea situațiilor de risc, precum și polițiști ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău, care au acționat pentru siguranța transporturilor și prevenirea faptelor ilegale în zona aeroportuară.

În intervalul orar 08.00-12.00, polițiștii de frontieră au verificat peste 1.000 de pasageri, pe fluxurile Schengen și Non-Schengen. Totodată, structurile teritoriale ale M.A.I au legitimat în perimetrul aeroportului aproximativ 200 de persoane prin utilizarea terminalelor E-DAC.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, din care 2 la regimul rutier și 3 la legea nr.38 din 2003.

Acțiunea a avut ca scop consolidarea cooperării interinstituționale și creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni, în contextul prevenirii și combaterii fenomenelor infracționale transfrontaliere.