Un accident grav a avut loc, în această după-amiază, în municipiul Bacău, pe Calea Republicii. Un motociclist a ajuns în stop cardio-respirator după impactul cu un autoturism, iar echipajele de intervenție au început imediat manevrele de resuscitare.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, la fața locului au intervenit rapid pompierii și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Situația a fost una critică încă din primele momente, motociclistul fiind găsit inconștient.
Purtător de cuvânt ISU Bacău, slt. Ancuţa Socaci: „În această după-amiază, pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină în municipiul Bacău, pe strada Calea Republicii, în urma producerii unui accident rutier între un autoturism și o motocicletă.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMURD cu terapie intensivă mobilă (TIM).
La sosirea echipajelor de intervenție, motociclistul se afla în stop cardio-respirator, iar echipajul medical a început imediat manevrele de resuscitare, ulterior acesta fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău.
Pe timpul intervenției, pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), pentru înlăturarea oricărui risc suplimentar”. (foto: imagine ilustrativă)













