PSD a decis, aproape în unanimitate, retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan. Liderul formațiunii, Sorin Grindeanu, anunță că urmează pași concreți în perioada imediat următoare.
Decizie importantă în interiorul PSD: partidul a votat în proporție de 97,7% retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, în cadrul unei ședințe la care au participat aproximativ 5.000 de membri, informează observatornews.ro.
La finalul votului, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că mandatul primit din partea partidului va fi pus rapid în aplicare.
Sorin Grindeanu, preşedintele PSD: „Nu mai este loc de nimic altceva. Vă asigur că în zilele următoare vom acţiona. PSD este cel mai important partid din România, numărul 1 in Parlament”.
Într-un discurs susținut după ședință, liderul social-democrat a criticat actuala formulă de guvernare și a explicat motivele deciziei:
Sorin Grindeanu, discurs la finalul şedinţei: „Am intrat de bună credinţă în această Coaliţie gândită iniţial ca un scut împotriva populismului. Singurul partid de stânga, am vrut să fim parte a soluţiei. Românii ne zic pe stradă că NOI îl ținem în fruntea Guvernului pe cel care TAIE, ÎNCHIDE și dă AFARĂ. Și mai nou – VINDE! A gira la nesfârșit austeritatea rece este o formă de trădare a propriilor noastre valori. Eu și majoritatea dintre dumneavoastră credem că a bălti la guvernare în actuala formulă este o capcană politică mortală pentru Partidul Social Democrat. Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat.
Sunt 10 luni în care fiecare membru PSD a devenit o țintă-vie. De la membri simpli, la consilieri, primari și până la fiecare președinte de Consiliu Județean sau la miniștri – toți ați fost atacați și puși la zid. Orice ați livrat românilor – fie că vorbim de drumuri, de școli, apă sau canalizare a fost înecat de valurile de ură revărsate de propaganda de dreapta.”
În paralel, scena politică rămâne tensionată. Președintele Nicușor Dan a declarat că nu crede că o moțiune de cenzură este iminentă, dar a subliniat că problema principală rămâne capacitatea lui Ilie Bolojan de a forma o majoritate parlamentară.
De asemenea, UDMR a transmis că nu va susține un eventual guvern minoritar instalat cu voturile AUR.
Pe fondul acestor evoluții politice, apar și îngrijorări legate de impactul asupra economiei, în condițiile în care instabilitatea politică se resimte deja la nivelul populației. (foto: captură video Antena 3)













