Trei tineri au fost opriți de jandarmi în municipiul Bacău, după ce au atras atenția prin comportamentul lor suspect, iar în urma controlului au fost descoperite asupra lor mai multe arme albe și o cagula.
Intervenția a avut loc în municipiul Bacău, în zona Aviatori, în timpul unei misiuni de patrulare desfășurate de jandarmii din cadrul Grupării Mobile Bacău. Oamenii legii au observat un grup format din trei tineri, cu vârste de 17, 18 și 19 ani, care manifestau un comportament suspect în spațiul public.
„Având în vedere aceste aspecte, jandarmii au decis să intervină și i-au interceptat pe cei trei. După legitimare, asupra acestora a fost efectuat un control corporal preventiv, conform prevederilor legale”, transmite Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.
În urma verificărilor, jandarmii au descoperit mai multe arme albe, dar și o cagula, obiecte care ridică semne de întrebare cu privire la intențiile celor în cauză.
„În consecință, au fost dispuse măsurile legale care se impun”, mai menţionează Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău. (foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău)













