O nouă tragedie după moartea preotului Clement Popa. Un incendiu izbucnit într-o locuință din comuna Gura Văii s-a încheiat tragic, după ce o femeie a fost găsită fără viață în interiorul casei.
Alarma s-a dat în dimineața zilei de 18 aprilie, în jurul orei 07.42, iar pompierii au intervenit rapid pentru a stinge focul. La fața locului a ajuns o autospecială de stingere, care a reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă la întreaga locuință.
Din păcate, în interiorul imobilului, salvatorii au găsit o femeie în stare de inconștiență. Echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul.
Purtător de cuvânt ISU Bacău, slt. Ancuța Socaci: „În dimineața zilei de 18 aprilie 2026, în jurul orei 07:42, pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Gura Văii, sat Gura Văii, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La locul intervenției s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS).
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, fiind afectate bunuri dintr-o încăpere a locuinței.
Din nefericire, în interiorul imobilului a fost identificată o persoană de sex feminin, aflată în stare de inconștiență.
Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), prezent la fața locului, a constatat decesul acesteia.
Cauza probabilă: flacără-foc deschis în spații închise”. (foto: imagine ilustrativă)










