Un incendiu izbucnit în toiul nopții a provocat pagube importante la o locuință din comuna Pârjărești, pompierii intervenind rapid pentru a limita extinderea flăcărilor.
Alarma s-a dat în jurul orei 02:45, iar la fața locului au ajuns echipaje de la Detașamentul de Pompieri Onești, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost chemat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Focul a fost lichidat înainte să se extindă și mai mult, însă a lăsat în urmă distrugeri serioase: acoperișul casei și o anexă gospodărească au ars pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, iar mai multe bunuri din interior au fost distruse.
„În data de 18 aprilie, în jurul orei 02:45, pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de tip parter, în comuna Pârgărești, satul Pârâul Boghii.
La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
Totodată, pentru sprijin a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite de echipajele de intervenție.
În urma evenimentului au ars acoperișul locuinței și o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, precum și bunuri din interior”, a transmis slt. Ancuţa Socaci, purtător de cuvânt ISU Bacău. (foto: imagine ilustrativă)











