Acasă Actualitate Criza din agribusiness: apel la sprijin pentru Interagroaliment și Agricultorul

Criza din agribusiness: apel la sprijin pentru Interagroaliment și Agricultorul

 

Intrarea în insolvență a două dintre cele mai importante grupuri de afaceri din Onești a stârnit reacții în mediul antreprenorial local, unul dintre oamenii de afaceri cunoscuți din zonă lansând un apel public pentru susținerea companiilor românești aflate în dificultate.

După ce companii precum Interagroaliment, parte a Grupului Șerban Holding, dar și firme din grupul Agricultorul – Panimon au solicitat intrarea în insolvență, antreprenorul oneștean Mihai Fudulache, fondatorul grupului Da Bacco, a transmis un mesaj ferm pe rețelele sociale, îndemnând comunitatea să își regândească obiceiurile de consum.

Într-o postare cu ton manifest, acesta a făcut apel la solidaritate economică locală, sugerând ca locuitorii din Onești să direcționeze, pentru o perioadă, achizițiile către producătorii și antreprenorii locali, în detrimentul marilor lanțuri de retail.

„Hristos a Înviat! 2 companii mari, din Onești, au intrat în insolvență. Ca buni creștini ce suntem și, bineînțeles, locuitori ai Oneștiului, ce-ar fi ca pentru o perioadă bună de timp să mutăm achizițiile de la Lidl, Penny, Kaufland? Să fim «naționaliști» și în fapte, nu doar în vorbe? Către ei și către alți antreprenori locali? Sau e doar «gargară» de noi?”, a transmis Mihai Fudulache.

Mesajul a generat numeroase reacții în mediul online, mulți dintre locuitorii municipiului exprimându-și susținerea pentru inițiativa de sprijinire a economiei locale.

„Oneştiul trece printr-o perioadă foarte delicată.
Haideți să ne sprijinim antreprenorii locali!
Vă mulțumim pentru sprijin și vă promitem că o să vă livrăm cele mai bune produse şi servicii”, a transmis şi antreprenorul oneştean Radu Marian Apostu, care deţine grupul Pro Green.

Contextul acestor reacții este unul dificil pentru sectorul agricol și industria alimentară. Interagroaliment SRL, companie din cadrul Grupului Șerban Holding, controlat de antreprenorii Nicolae și Irina Șerban, a solicitat deschiderea procedurii de insolvență printr-un dosar înregistrat pe 16 aprilie 2026 la Tribunalul Bacău.

Grupul Șerban Holding a anunțat anterior retragerea din activitatea de trading de cereale și implementarea unor măsuri de optimizare a costurilor, în contextul dificultăților persistente din agricultură, generate de creșterea costurilor și de evoluția nefavorabilă a prețurilor cerealelor.

În același timp, trei companii din grupul Agricultorul – traderul de cereale Agricultorul, producătorul de panificație Panimon și Agrotehnogrup – au intrat, la rândul lor, în procedură de insolvență, dosarele fiind înregistrate la finalul lunii ianuarie la Tribunalul Bacău.

Fenomenul nu este unul izolat, ci se înscrie într-o tendință mai amplă la nivel național, unde tot mai multe companii din agribusiness se confruntă cu dificultăți financiare, exemple fiind Plantagro-Com, a doua cea mai mare firmă din județul Vaslui, Proagro din Botoșani, VP Cereale Bz din Buzău, ori Transylvania Invest din Arad. Creșterea costurilor la inputuri, volatilitatea prețurilor cerealelor și presiunea pieței au afectat semnificativ marile firme din domeniu, inclusiv din alte județe, determinând restructurări, retrageri din anumite activități sau chiar intrarea în insolvență. În plus, astfel de proceduri de insolvență vin, de cele mai multe ori, la pachet cu disponibilizări, ceea ce înseamnă că numeroși angajați au rămas fără locuri de muncă, amplificând impactul social în rândul comunităților lor. (foto: colaj Facebook/Grup Șerban, Agricultorul/Da Bacco)