Un incendiu puternic a izbucnit miercuri seară, 8 aprilie, în comuna Asău, județul Bacău, afectând două locuințe pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați. Pompierii militari au intervenit cu mai multe autospeciale pentru limitarea și lichidarea flăcărilor.
Pompierii militari din Bacău au fost alertați, miercuri seară, pentru a interveni în cazul unui incendiu izbucnit în comuna Asău, sat Asău. La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), precum și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la două locuințe, afectând o suprafață totală de aproximativ 160 de metri pătrați. Intervenția promptă a pompierilor a avut ca obiectiv limitarea extinderii incendiului și protejarea locuințelor din apropiere.

„În această seară (n.r. – miercuri, 8 aprilie), pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu în comuna Asău, sat Asău.
La locul intervenției au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la două locuințe, pe o suprafață de aproximativ 160 mp.
Incendiul a fost localizat în timp operativ, iar în aceste momente se lucrează pentru lichidare”, a transmis, aseară, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, slt. Ancuţa Socaci.
Vom reveni cu detalii.












