Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au marcat Ziua Poliției Române printr-un eveniment dedicat promovării sportului, disciplinei și fair-play-ului, organizat în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Bacău. La activitate au participat boxeri campioni naționali și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au susținut demonstrații și au interacționat cu publicul, încurajând un stil de viață sănătos și consolidând legătura dintre poliție și comunitate.
În contextul marcării Zilei Poliției Române – 25 martie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Bacău, a organizat o activitate dedicată promovării sportului, disciplinei și spiritului de fairplay.
La eveniment au fost invitați boxerii campioni naționali ai României, legitimați în cadrul Federației Române de Box, care au susținut momente demonstrative și au interacționat cu participanții, evidențiind importanța unui stil de viață sănătos și a valorilor sportive.
De asemenea, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău au prezentat exerciții demonstrative, realizate împreună cu sportivii, menite să ilustreze pregătirea fizică și abilitățile necesare în activitatea profesională.
Activitatea a avut ca scop consolidarea relației dintre polițiști și comunitate, precum și promovarea unor modele pozitive în rândul tinerilor.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Biroul Teritorial Bacău.












