Un accident rutier s-a produs, în această seară, în apropierea municipiului Onești, mai precis în satul Buciumi, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a izbit de un cap de pod.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și un echipaj de poliție.
Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit.
Cele două persoane aflate în autoturism au fost evaluate de echipajul SAJ – Substația Onești, și au refuzat transportul la spital.
Pompierii militari au asigurat măsurile PSI. (foto: imagine ilustrativă)











